Mustrare catre pelerin…
Spunea pelerinul aici, ca si el moare putin cate putin…
uneori murim pentru a ne renaste, alteori inconstienti de ceea ce inseamna viata legem sa nu traim nicand….
un pelerin poate alege sa moara dar eu pot alege sa traiasca…
puterea amintirii este nemurirea, iar eu am o memorie de fier si nu adimt sa pierd car daca altii au pierdut…
abandonul este legat de ipocrizie si lasitate…e mai usor sa spui “m-am plictisit”, “renunt”, “nu mai pot”, “nu-i mai suport”, “nimeni nu intelege”……cat de usor e sa mori?!….si cat de greu e sa lupti si sa traiesti? cat de greu este sa crezi in oameni sau in bunatate chiar daca in fiecare zi dai peste fenomene care nici nu se pot numi oameni, care nici nu au ideea bunatatii in sine in suflet, care te dezamagesc continuu, care se prefac ca inteleg….cat de greu e?
ipocrizie….ipocrizie peste tot, mai ales in cei ce zic la inceput “te inteleg…cat de profuuuuuuuuund!”…si apoi te lasa sa mori nedumeriti…
frumos e cercul marelui maestru….si ce frumos povesteste el….dar noi?!….noi de ce suntem in stare….
eu imi amintesc un pelerin care alegea ploaia…… nu un om care moare….
